Maia Morgenstern, din nou pe scena Naţionalului ieşean

Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” invită publicul să vizioneze spectacolul “Maitreyi”. Piesa de teatru, regizată de Chris Simion, se joacă în Sala Mare a Teatrului Naţional pe 2 decembrie, începând cu ora 19.00.

La cererea publicului, îndrăgita actriţă Maia Morgenstern revine la Iaşi pentru a interpreta rolul cunoscutului personaj Maitreyi, din romanul cu acelaşi nume semnat de Mircea Eliade. Actriţa o va întruchipa pe Maitreyi la vârsta de 60 de ani, iar Ailyn Cadir va pune în scenă acelaşi personaj, dar la vârsta de 16 ani.

Piesa Maitreyi, regizată de Chris Simion, a avut premiera naţională în decembrie 2012 la Teatrul de pe Lipscani, Bucureşti. Maitreyi, roman realist scris de Mircea Eliade, a fost pentru prima oară publicat în 1933 și s-a bucurat de popularitate în întreaga lume, fiind tradus în multe limbi (franceză, engleză, italiană, germană, spaniolă etc.). Eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica unui mare filozof indian, trăieşte o dragoste mistică pentru autorul cărţii. Acţiunea are loc în Calcutta anilor 1930, Eliade (Allan în carte) locuind în casa lor, ca „ucenic” al acestui savant. Deşi la început el nu simte decât repulsie pentru Maitreyi, treptat ajunge să se îndrăgostească iremediabil de aceasta. Fata îi impărtăşeşte sentimentele, dar nu îi mărturiseşte dragostea, aceasta reflectându-se în faptele sale. Romanul introduce cititorul în lumea fascinantă a Indiei, a obiceiurilor şi a tradiţiilor orientale. Povestea de dragoste dintre Maitreyi Devi şi Allan a fost transpusă pentru prima dată pe scena teatrului românesc de regizoarea Chris Simion.

maitreyi-piesa-teatru-chris-simion-4