Google marcheaza astazi 145 de ani de la nasterea savantului roman Emil Racovita

Emil Racovita (n. 15 noiembrie 1868, Iasi – d. 17 noiembrie 1947, Cluj) a fost un savant, explorator, speolog si biolog roman, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – pesteri si panze freatice de apa). A fost ales academician in 1920 si a fost presedinte al Academiei Romane in perioada 1926 – 1929.

Emil Racovita s-a nascut la Iasi in 1868, intr-o casa de pe str. Lascar Catargi nr. 36, care a apartinut in perioada 1867-1899 lui Gheorghe Racovita, tatal viitorului om de stiinta. Cladirea dateaza din secolul al XIX-lea si este monument istoric. Pe peretele dinspre strada al cladirii a fost amplasata o placa memoriala cu urmatorul text: „In aceasta casa s-a nascut marele biolog romin EMIL RACOVITA (1868 – 1947), explorator in Antarctica, intemeietorul speologiei, precursorul ocrotirii naturii. Soc. de st. naturale si geografie a RPR Filiala Iasi

El si-a petrecut copilaria la Suranesti, Vaslui. Si-a inceput educatia la Iasi ca elev al lui Ion Creanga si mai tarziu al lui Grigore Cobalcescu, continuand apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore Cobalcescu, studiaza la Facultatea de Drept din Paris, dupa dorinta tatalui sau, dar audiaza concomitent si cursurile Scolii de antropologie. Dupa obtinerea cu succes a licentei in drept, se inscrie si la Facultatea de Stiinte din Universitatea Sorbona, Paris, dupa absolvirea careia (1891) lucreaza la laboratoarele Arago in cadrul statiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectueaza o serie de scufundari la adancimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viata subacvatica. Prezinta teza de doctorat in 1896 cu subiectul “Le lobe cephalique et l’encephale des annelides polychetes”.

La varsta de numai 25 de ani este ales membru al Societatii zoologice din Franta. Este recomandat (1897) sa participe ca naturalist al Expeditiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusa de Adrien de Gerlache. Aceasta expeditie, care porneste din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter international, pe langa belgieni, la ea participand si norvegianul Roald Amundsen ca ofiter secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski si geologul Henryk Arctowski.

Cu prilejul escalelor facute in Chile si pe tarmurile stramtorii Magellan, efectueaza cercetari complexe asupra florei si faunei. In apropierea Tarii Palmer din Antarctica, expeditionarii descopera o stramtoare care a primit numele navei „Belgica” si cateva insule (una numita de Racovita insula Cobalcescu). Expeditia mai inscrie pe harta inca incompleta a Antarcticii si insula Wiencke si Tara lui Danco, dupa numele celor doi membrii ai expeditiei care au pierit in aceasta calatorie.

In perioada cand „Belgica” a fost prizoniera gheturilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expeditiei, impreuna cu ceilalti oameni de stiinta, au inteprins numeroase observatii si cercetari stiintifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui numar de 60 volume publicate, reprezentand o contributie stiintifica mai mare decat a tuturor expeditiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul roman a inteprins un studiu aprofundat asupra vietii balenelor, pinguinilor si altor pasari antarctice, care i-a adus o reputatie bine meritata.

In 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Cluj, unde a infiintat primul institut de biospeologie din lume.

Cele 1.300 de exemplare din flora si fauna regiunilor cercetate adunate de Racovita au fost studiate de numerosi cercetatori, care au descris sute de forme necunoscute pana atunci in lumea vegetala si animala. La intoarcere a publicat o lucrare importanta despre Cetacee, in special balene.

In 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franta.

Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee in pestera Cueva del Drach din Mallorca, vizitata in 1904, domeniul il fascineaza si renunta la cercetarea in oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane.

In 1907, va publica „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima lucrare importanta dedicata biospeologiei din lume. Dupa aceea, va initia un program international de cercetare numit „Biospeologica” care sa studieze fauna pesterilor, la inceput ca o activitate privata, dar in 1920, infiinteaza la Cluj primul Institut Speologic din lume. Pe langa numerosi cercetatori romani, Racovita aduce la Cluj si o echipa de prieteni biologi de renume, doi francezi (Jules Guiart, Rene Jeannel) si un elvetian (Alfred Chappuis).

Intre timp, scrie de asemenea un tratat evolutionist, cu anumite abordari originale asupra subiectului.

In august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte a Ungariei, iar Emil Racovita se va muta la Timisoara, in timp ce Institutul Speologic va fi condus de prietenul sau elvetian (deci neutru) Alfred Chappuis. Dupa reintoarcerea nordului Transilvaniei ca teritoriu al Romaniei, se va intoarce la Cluj, dorind sa reorganizeze institutul, dar va muri inainte de a termina aceasta, la varsta de 79 de ani.

In timpul expeditiei din Antarctica Emil Racovita a avut posibilitatea sa studieze viata imenselor mamifere acvatice, dar si a pinguinilor. El a ramas in istoria stiintei ca descoperitor al balenei cu cioc.