Consumul regulat de nuci poate preveni cancerul la sân

Consumul regulat de nuci poate preveni apariţia cancerului la sân, dar şi a maladiilor cardiace, datorită conţinutului mare de acizi graşi omega-3 şi antioxidanţi, potrivit rezultatelor unui studiu realizat recent în Statele Unite, informează bbc.co.uk.

Studiul realizat de cercetătorii americani a fost prezentat la întâlnirea anuală a American Association for Cancer Research.
Efectele benefice ale consumului de nuci au fost testate pe şoareci, dar specialiştii spun că se aplică şi oamenilor.

Nucile conţin ingrediente precum acizi graşi omega-3, antioxidanţi şi fitosteroli, care reduc riscul de apariţie a tumorilor canceroase.
“Este cunoscut faptul că o dietă sănătoasă poate preveni bolile cronice. Am demonstrat că nucile, asociate unei alimentaţii echilibrate – bogată în fructe şi legume -, reduc riscul dezvoltării cancerului la sân”, a spus Elaine Hardman, de la Şcoala de medicină a Universităţii Marshall, coordonatoarea studiului.

Cercetările anterioare au arătat că nucile consumate la sfârşitul mesei reduc efectele negative ale mâncărilor grase asupra arterelor.
De asemenea, proprietăţile nucilor au efecte pozitive şi în cazul bolilor de inimă. “Deşi nucile sunt bogate în acizi graşi şi calorii, aceşti acizi sunt nesaturaţi, deci «buni». Este nevoie ca acest subiect să fie aprofundat, pentru a se identifica acei compuşi bioactivi cărora le putem atribui anumite efecte benefice asupra sănătăţii”, a spus Anna Denny, nutriţionist la British Nutrition Foundation (Marea Britanie).
“Cel mai mare risc în dezvoltarea cancerului la sân îl are vârsta – 80% dintre cazurile de cancer la sân apar la femei cu vârsta peste 50 de ani, de aceea controalele regulate sunt foarte importante. Adoptarea unui stil de viaţă sănătos, cum ar fi păstrarea unei greutăţi corporale adecvate, limitarea consumului de alcool şi practicarea regulată a exerciţiilor fizice contribuie, de asemenea, la reducerea riscurilor de apariţie a cancerului”, a concluzionat Josephine Querido, de la institutul de cercetare britanic.