Captivanta poveste a Palatului Roznovanu, clădire simbol de pe Uliţa Mare

Unul din imobilele simbol ale Iaşului, ridicat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, este Palatul Roznovanu, actualul sediu al Primăriei. Înalt şi luminos, Palatul a fost înconjurat, la momentul construcţiei sale (1831 – 1832) cu ziduri laterale, dar numai cu un simplu lanţ de fier, pe stâlpuşori din piatră, la faţă pentru a fi admirat de toţi trecătorii. Îl păzeau statui din Olimp aşezate la intrare pe vremea construcţiei pentru a întregi parcă peisajul Parnasului de vizavi.

Defilarea landourilor

Din balconul său, stăpâna, vestita cucoană Marghioliţa Roznovanca, “supraveghea”, prin anii 1850, mişcarea pe Uliţa Mare, primind, după amiaza, defilarea landourilor cu echipaje strălucitoare ce se îndreptau spre Copou “la aer”. Seara, retragerea lor în chicoteli încojurate de tineri înfioraţi de amor strunind cai “pur sang”, ce conduceau duducuţele la “domiţiliu”, uneori însoţiţi de taraful lui Barbu sau Angheluţă, angajaţi să le cânte dorul în romanţe duioase şi-n plânsetele diblelor. Dimineaţa, în schimb, cucoana admira parada armatei Moldovei, cartiruită în căzărmile de la Curtea Domnească şi şmotruită în piaţa largă de sub turnurile Mitropoliei, lăsată publică înainte de a fi cuprinsă în încinta locaşului, cu înaltul gard metalic, proteguitor. Croită, cu dărnicie la fixarea înaltei zidiri pentru Mitropolie (1834), piaţa fusesese împodobită şi cu o cişmea artistică, prin 1851, din porunca domnitorului Grigore Ghica. O construise inginerul comis, C. Mihailiuc de Hodocin înălţând monumentul turnat la o fabrică din Blanska-Moravia. Impozant şi aurit era o atracţie a timpului.
palatul-roznovanu-interior-2
Serate, baluri, concerte

Râvnind anii cei tineri şi dorind să le mai prelungească trăirea, în salonul cuprinzător de la etaj al palatului în care se adună acum consilierii Primăriei oraşului, vestita cucoană a Iaşilor de odinioară organiza soarele (serate), baluri şi concerte la care participau invitaţi şi doritorii de muzică. Palatul roznovănesc se ţinea bine căci stăpânii erau boieri cu stare, având vii la Cotnari, moşii şi castele la Paşcani şi Stânca. Odăile, pline de mobile străvechi, pe care nu le mai clintise nimeni din vremea zidirii, ascundeau şi o romantică şi palpitantă istorie.

„Zidirea Palaturilor”

Dar când şi cine a ridicat Palatul Roznovanu? După un surghiun, pe la Tiraspol şi în alte locuri din Rusia, întors acasă, marele vistiernic al “Prinţipatului Moldovei” şi consilier de stat al Rusiei, Iordache (zis şi Gheorghe) Roznovanu a pornit “zidirea palaturilor, peste drum de vechea Mitropolie dărăpănată a Anastasiei, soţia lui Duca Vodă”. Aşa avea să scrie paharnicul Constantin Sion în Arhondologia Moldovei. L-a ridicat după planul arhitectului Gustave Freiwald, angajat şi la zidirea Mitropoliei. Pristav al lucrării a fost Alecu Stere sau Steriade, de obârşie grec, iar vataf al Curţii, aga Vasile Bosie.

Fala Uliţei Mari

Frumosul aşezământ, fala Uliţei Mari, construit în stil neo-clasic, s-a inaugurat cu o bogată petrecere, în ziua de Sfântul Gheorghe 1832, despre care a scris gazeta “Albina românească”, în numărul din 1 mai. Odăile fuseseră zugrăvite de pictorul Ludovic Stavschi. Palatul, cel mai arătos pe vremea aceea, avea holuri mari, saloane înalte, lespezi de marmură, balustrade elegante şi multe influenţe din palatele occidentale văzute de fiul său, Neculai Roznovanu (II), cu prilejul unor voiajuri şi instruiri prin apusul Europei: Paris – Londra – Viena (1818 – 1820), Berlin (noiembrie 1830) şi Viena (1833 – 1834), când procurase şi o Evanghelie pentru Biserica Sf. Gheorghe (paraclisul din castelul familiei de la Stânca Roznovanu).
palatul-roznovanu-5

Istoria familiei

Amintind “Parnasul” de vizavi, distrus în vara anului 1821, pe frontispiciul palatului din Uliţa Mare se aşezaseră chipurile zeilor Apolo şi Diana, alte patru – Hercule, Minerva, Atlanta şi Marte – întâmpinând musafirii de la stradă. Ambiţios, cult, dar şi excentric, întâiul născut Neculai, urmaşul lui Iordache, şi-a lăsat prima nevastă, pe Catinca Ghica, mama celor trei fete: Pulheria, Maria şi Ruxandra. Însurat de tatăl său, în decembrie 1811, când avea doar 17 ani, a trăit cu nevasta până în anul 1816, după care a început despărţirea. (Mult mai în vârstă decât dânsul, după unii cu vreo zece ani, Catinca fusese măritată încă o dată, cu Costache Sturza). Divorţul lor, pronunţat în 1819, a tărăgănat până prin anul 1836 – 1837, deoarece Catinca îşi reclamase soţul la Senatul rusesc din Petersburg, unde dânsa stătea la fetele măritate acolo, iar Neculai plecase în străinătate pentru învăţătură, oprit să se recăsătorească până la terminarea procesului.

sursa: Curierul de Iasi